Suflet amar.

Timpul le rezolva pe toate, timpul vindeca ranile sufletului. Mie nu mi le vindeca, mi le adânceste mai tare. Stiu ca sentimentele tale s-au stins, însa, mai sper ca într-o zi, eu voi fi cea pentru care se vor reaprinde. Si totusi nu regret nimic din tot ce am facut, nu regret ca te-am cunoscut, regret tot ce am putut sa fac si nu am facut. Lucrurile simple, dar complicate care puteau creea acea legatura care sa ne uneasca mereu. Sperantele mele se sting asa cum cad frunzele toamna, rând pe rând. Nu poti cere mai multa lumina de la soare, nu poti cere mai putina apa de la ploaie, iar eu, nu pot cere iubire de la tine. E mult prea complicat pentru tine tot ce am scris? Atunci, nu încerca sa întelegi. Nu vei întelege niciodata. Am încercat sa îti arat cât de mult te iubesc, dar nici asta nu ai înteles, când...era atât de simplu. Am încercat sa îti deslusesc gândurile, cuvintele, în speranta ca voi gasi raspunsuri la întrebarile care îmi revin mereu în minte, dar nu am reusit decât sa ma procopsesc cu alte întrebari, la care nu voi gasi raspunsuri niciodata. Privesc derutata, si nu înteleg de ce caldura din sufletul meu nu patrunde în inima ta de gheata pentru a topi si ultima urma de raceala, eu nu sunt decât o fata simpla, iar încercarile mele disperate de a-ti demonstra ceva ce nu mai exista de mult, sunt în zadar. Stingher într-o lume apriga, fara sentimente, în care nimanui nu îi pasa de mine, iar acum nu îti mai pasa nici tie . Spun asta de parca ti-a pasat vreodata. Am încercat de mii de ori sa-mi demonstrez ca nu ma meriti, dar fara nici un rezultat. Acum...m-am trezit la realitate, în universul în care tu nu mai existi ca ideal, ca aspiratie suprema, în care, tu esti banal, ca tot ce ne înconjoara. Nimic din ce a fost nu ma mai afecteaza, nu ma mai arunca în lacrimi. Acum trecut si asa va fi mereu...