Confesiuni.

Eu iubesc .. probabil ca aceasta este lucrul care ma demoralizeaza complet si ma face slaba.Atunci cand eram un copil credeam ca iubirea te face fericit. Iubirea nu accepta pacat. A gresi e omeneste , dar a ierta e umilitor. Oare aceasta iubire merita umilire? Am invatat ca adevaratele confesiuni nu se pot scrie decat cu lacrimi .. Stiu ca nu vrei sa doara, dar doare. De cele mai multe ori am zis : Nu vreau sa il mai vad ! TREBUIE SA-L UIT ! Dar toate aceste lucruri sunt doar vorbe goale.
Cand m-am schimbat atat de mult ?
Totul langa el parea atat de usor !

Oare tu ai simtit vreodata ca inima ta e prea mica pentru a indura atata neliniste si nesiguranta ?

Ma repet : El e genul de barbat pe care il parasesti doar daca nu ai de ales.

Nu vreau sa repet greselile din trecut si nici nu vreau sa intru in depresie.

Daca nu cumva deja s-a intamplat asta ..

Ranile sunt foarte adanci. Dar oricum nu-l pot uita , si nici nu vreau asta. Nu am terminat inca sa-l iubesc. Si cred ca de aici pleaca toata suferinta .Nu il vad in fiecare zi, dar oricum dupa un anumit interval de timp drumurile ni se intersecteaza, cu sau fara voia noastra.

"Femeile indragostite nu au nevoie de sperante , deci lupta ! "

Nu stiu daca mai pot lupta, sau daca mai am pentru ce.

Atatea confesiuni .. Dar nici o rezolvare la problemele mele. Si nu ! Chiar nu sunt bine deloc !

Punct.

Sunt momente în viata când luptam, luptam mult timp pentru ceva.Luptam, dar defapt e o lupta cu noi, cu sufletul, cu inima, cu ratiunea, cu tot ceea ce simtim si nu simtim. Si pot spune, ca este o lupta extrem de deificila. Si stii ce ne tine pe picioare în lupta asta? Speranta. Da, speranta. Speram, zi de zi, ora de ora.. speram ca o sa învingem. Ca lupta asta o sa se termine si o sa ajungem acolo unde ne dorim sau la cine ne dorim. Dar lucrurile nu merg asa mereu. Uneori câstigam,  uneori pierdem si alteori nici nu ducem lupta pâna la capat. Pentru ca ne dam seama ca luptam singuri, cu noi însine si degeaba. Asta am facut si eu azi. Mi-am dat seama ca nu pot sa lupt împotriva mea, si a inimii. E imposibil. Si mai mult de atât mi-am dat seama ca aceasta lupta deja a fost câstigata, dar nu de mine..
Azi, renunt. Am iesit din asta.. pentru totdeauna.

Hai sa ne prefacem..

 

Hai sa ne prefacem ca-i perfect. Ca tu ma iubesti, ca mie imi pasa. Ca eu te iubesc, ca tie nu-ti pasa.

Hai sa aruncam intr-o valiza un tricou si o umbrela si sa fugim in lume,

ca si cum n-am avea nicio problema.

Hai sa ne luam o vacanta eterna, sa ne dam demisia de la viata asta moderna, 

sa traim o viata boema.
Hai sa ne bucuram de fericire. Eu langa mine si tu in paginile cartii mele despre tine.

Îmi pare rau..

 Nici macar anii nu-ti vor sterge minciunile pe care mi le-ai spus cu atâta usurinta cândva. Mi-am dat seama ca noi doi nu mai suntem de mult în acelasi film. Ar fi pacat sa ne mintim, caci nu am face decât sa adâncim ranile prezente deja în sufletele noastre. Asa ca mi-am luat inima în dinti si ti-am spus ca-mi pare rau, dar de astazi prefer sa mergem fiecare pe drumul sau. Mereu te voi pastra într-un colt de suflet si îmi voi aminti cu drag ca pentru câteva zile m-ai facut fericita.
“Am plecat. Te las… Ai grija de tine!”

Suflet amar.

Timpul le rezolva pe toate, timpul vindeca ranile sufletului. Mie nu mi le vindeca, mi le adânceste mai tare. Stiu ca sentimentele tale s-au stins, însa, mai sper ca într-o zi, eu voi fi cea pentru care se vor reaprinde. Si totusi nu regret nimic din tot ce am facut, nu regret ca te-am cunoscut, regret tot ce am putut sa fac si nu am facut. Lucrurile simple, dar complicate care puteau creea acea legatura care sa ne uneasca mereu. Sperantele mele se sting asa cum cad frunzele toamna, rând pe rând. Nu poti cere mai multa lumina de la soare, nu poti cere mai putina apa de la ploaie, iar eu, nu pot cere iubire de la tine. E mult prea complicat pentru tine tot ce am scris? Atunci, nu încerca sa întelegi. Nu vei întelege niciodata. Am încercat sa îti arat cât de mult te iubesc, dar nici asta nu ai înteles, când...era atât de simplu. Am încercat sa îti deslusesc gândurile, cuvintele, în speranta ca voi gasi raspunsuri la întrebarile care îmi revin mereu în minte, dar nu am reusit decât sa ma procopsesc cu alte întrebari, la care nu voi gasi raspunsuri niciodata. Privesc derutata, si nu înteleg de ce caldura din sufletul meu nu patrunde în inima ta de gheata pentru a topi si ultima urma de raceala, eu nu sunt decât o fata simpla, iar încercarile mele disperate de a-ti demonstra ceva ce nu mai exista de mult, sunt în zadar. Stingher într-o lume apriga, fara sentimente, în care nimanui nu îi pasa de mine, iar acum nu îti mai pasa nici tie . Spun asta de parca ti-a pasat vreodata. Am încercat de mii de ori sa-mi demonstrez ca nu ma meriti, dar fara nici un rezultat. Acum...m-am trezit la realitate, în universul în care tu nu mai existi ca ideal, ca aspiratie suprema, în care, tu esti banal, ca tot ce ne înconjoara. Nimic din ce a fost nu ma mai afecteaza, nu ma mai arunca în lacrimi. Acum trecut si asa va fi mereu...